Mircea Rednic, ironic după ce a aflat că i se caută înlocuitor la Dinamo: „Se uită repede! Zici că am preluat Barcelona. Să vină Zidane, că e liber”

Redactor:
Mihai Cheleș
Mircea Rednic, ironic după ce a aflat că i se caută înlocuitor la Dinamo: „Se uită repede! Zici că am preluat Barcelona. Să vină Zidane, că e liber”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul celor de la Dinamo, Mircea Rednic, este foarte dezamăgit de faptul că echipa sa nu reușește să obținuă o victorie în Liga 1, după mai bine de 100 de zile de așteptare, însă nu poate rămâne impasibil la zvonurile ce roiesc în jurul său.

Tehnicianul a auzit mai multe nume de antrenor rostite, ca posibili înlocuitori, însă nu înțelege de ce se pune atât de multă presiune pe umerii săi, când se cunosc problemele uriașe de la club.

Sub coordonarea lui Mircea Rednic, Dinamo a înregistrat trei rezultate de egaliate și cinci înfrângeri. Vineri, Dinamo a remizat pe teren propriu, scor 0-0, împotriva celor de la FCU Craiova, în etapa a 17-a din Liga 1.

Mircea Rednic: „Toată lumea uită maniera în care s-a pierdut înainte”

Mircea Rednic și-ar fi dorit să aibă parte de mai multă înțelegere și răbdare din partea conducătorilor și a suporterilor, pentru a-i putea integra în prima echipă pe jucătorii sosiți în această toamnă. Doar așa speră „Puriul” ca victoriile să revină în „Ștefan cel Mare”.

„Am auzit că e zvon Uhrin. Discutăm de zvonuri. Dusan Uhrin, cine mai poate să vină? Zinedine Zidane, că și el e pe liber. Eu am zis, am venit să ajut, dacă cineva crede că altcineva poate să facă asta, cu mare drag mă dau la o parte și îi predau ‘the Team’.

Se uită repede, zici că am luat Barcelona, zici că am venit după 10 etape câștigate. Toată lumea uită că șapte etape nu s-a câștigat și s-a pierdut în maniera în care s-a pierdut. Astăzi ce au fost, a fost un jucător care a intrat de la început, pe care l-am adus eu, se tot începe pe care l-a adus Mureșan, el a adus trei jucători. Trebuie să ai răbdare cu jucătorii, am făcut greșeala cu Espinosa, cu Carp, i-am băgat nepregătiți”, a declarat Mircea Rednic, la conferința de presă de după meciul cu FCU Craiova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×